Valea Sambetei

Valea Sambetei

   Valea si Caldarea Sambetei in milocul verii, locul de unde incepe adevarata ascensiune catre Creasta Muntilor Fagaras la inceputul transhumantei, locul in care cascadele formate de topirea zapezii inca tuna in ziua solstitiului de vara, asigurand astfel parca o legatura intre anotimpuri si inspirand vesnicia.

   Drumul prin vale este usor, am vazut persoane in vrsta care il parcurgeau cu usurinta, din loc in loc sunt amenajate popasuri in care poti sa iti tragi sufletul pe o banca curata pentru ca apoi sa iti continui ascensiunea.

   In cea mai mare parte drumul trece prin padure oferind imagini spectaculoase ale arborilor uriasi si ale vegetatiei de muschi, licheni si ferigi care domina podeaua padurii.

   Dupa ce treci de manastire, poti sa mai intri cu masina inca cativa kilometri pe un drum forestier destul de rau (nu recomand pentru masinile cu garda foarte josa) apoi pe jos. De cand cobori din masina (in functie de locul n care ai decis ca e prea mult pentru motorizata mai ai de mers de la 1,5 ore pana la 2, 5 ore ca sa ajungi la cabana.

   Odata ajuns la cabana, gasesti o familie care se ocupa de tot ce e acolo, au vreo 10 magari cu care se ajuta sa aprovizioneze cabana pe poteca prin padure neaccesibila nici macar utilajelor. Intr-un fel e mai bine asa deoarece asfel oamenii vrand nevrand fac miscare iar natura e mai protejata.

 La Cabana Valea Sambetei poti sa iei masa, sa bei un ceai sau o bere sa te reinprospatezi in paraul amenajat pentru asta poti sa intrebi cabanierul despre trasee si conditiile meteo, sa campzi sau sa inchiriezi o camera.

   Masa este gustoasa iar aerul si apa curate asa ca dupa o masa la cabana parca iti vine pofta de drumetie din nou asa ca poti porni la drum pentru a vizita si restul vaii.

    De la cabana drumul se continua pe o poteca care urmeaza cursul raului si trece prin mai multe poieni . Dupa cca jumatate de ora de mers (si facut fotografii) ajungi la o intersectie, de aici poti sa faci stanga catre Fereastra Mare a Sambetei sau poti sa o tii drept catre o panta care se continua cu un alt traseu dar despre care nu o sa povestim aici deoarece destinatia noastra in aceasta calatorie au fost bujorii de munte iar noi la acestia am facut ultima halta inainte de coborare.

   Cum spuneam, odata ajuns la intersectie pornesti spre panta muntelui pe care o iei pieptis si urci inca 20 de minute pana incep sa apara primii bujori. Bujorii cresc in palcuri la altitudine si infloresc in timpul verii dupa topirea zapezilor de pe inaltimi. De data aceasta, pana am ajuns la bujori, am trecut prin cateva limbi de zapade de cateva sute de metri lungime si cativa metri adancime pe alocuri. Am vazut chiar un om de zapada facut probabil de turistii care au trecut prin zona.

   Peisajul este impresionant, in stanga si in dreata vaii strajuesc piscuri golase de stanca care ies  ca si un zid din pasunea alpina presarata cu tufe de ienupar, jneapan si bujor inflorit. Iarba e scurta si grasa, are firul tubular asemeni paiusului de livada, dar e mai verde. De pe zidurile de stanca tuna inspre vale pe trasee numai de apa stiute cascade care anunta ca zapada este inca prezenta in cantitati mari pe munte.

  Odata ajuns in zona golului alpin, acolo unde domina bujorii si jneapanul, ti se desfasoara in vale un peisaj extraordinar care cuprinde toata valea vazuta de sus iar in capatul ei, Podisul Transilvaniei, podis care privit de aici aduce mai degraba cu o campie, dealurile lui parand niste movile.

  Bujorul de munte pe langa frumusetea incontestabila se pare ca are si alte utilitati. vorbind cu oamenii din zona am aflat ca se poate face sirop, ceai si suc. Am inteles ca ceaiul de bujor ar fi foarte bun daca adaugam si putin rom in serile reci de iarna.

  Noi nu ne pricepem la asta asa ca in loc sa il culegem, am preferat sa facem cateva fotografii.

Dupa ce am facut foto suficiente, am strans echipamentul si am plecat catre Cabana Valea Sambetei , aici am stat cateva clipe sa ne tragem sufletul si am plecat catre locul in care am lasat masina, adica la cativa kilometri de la intrarea in vale.  

  Traseul a fost usor pentru un traseu de munte, recomandat pe timpul verii si celor mai putin experimentati. Peisajele, sunetul cascadelor care se pravalesc de pe munte in timp ce din cer coboara triluri de felurite pasari, imaginea zapezii alaturi de florile de vara, senzatia pe care o ai atunci cand poti sa alineci pe zapada in timp ce transpiri fiind imbracat doar cu un tricou, faptul ca e posibil sa vezi capra neagra ( eu am vazut una, dar a disparut pana sa pot sa o fotografiez) marmotele care desi sunt timide pot fi vazute pe aceste povarnisuri si de ce nu, sanatatea pe care o castigam cu fiecare asemenea ascensiune fac din acest traseu unul pe care trebuie sa il incercam fiecare din noi.

Traseul nu necesita echipament special, poate fi parcurs si cu pantofi sport dar e obligatoriu sa avem la noi o pelerina...vremea pe munte e schimbatoare.

Drum bun!